Ultimele articole

Președintele Asociației Spitalelor Publice din România, invitat la Casa Regală a României Mulțumim tuturor membrilor care au participat la Adunarea Generală ASP din 30 august 2025, desfășurată la Buhuși. COMUNICAT DE PRESĂ – Chișinău , 3 iulie 2025 COMUNICAT DE PRESĂ – Bruxelles, 5 iunie 2025 ASP a semnat un parteneriat cu Asociația Spitalelor Publice de Psihiatrie (ASPP), marcând aderarea a 32 dintre cele 34 de spitale de psihiatrie din țară și un pas spre o federație națională a spitalelor publice din România

COMUNICAT DE PRESĂ

IMSP AMT Botanica se alătură Asociației Spitalelor Publice din România

București, 31 ianuarie 2025 – Asociația Spitalelor Publice din România (ASP România) anunță cu bucurie primirea în rândurile sale a Instituției Medico-Sanitare Publice (IMSP) AMT Botanica. Acordul de Aderare a fost semnat oficial la data de 31 ianuarie 2025, marcând un pas important în consolidarea colaborării dintre instituțiile medicale din România și Republica Moldova.

ASP România, sub deviza „Împreună suntem mai puternici”, are ca obiectiv principal sprijinirea și reprezentarea intereselor cadrelor medicale, promovarea colaborării între spitale și facilitarea schimbului de bune practici. Prin aderarea IMSP AMT Botanica, asociația își extinde rețeaua și contribuie la dezvoltarea unei platforme comune pentru îmbunătățirea serviciilor medicale.

IMSP AMT Botanica a făcut deja pași importanți în direcția unei colaborări strânse cu spitalele publice din România, prin inițierea unor parteneriate strategice pentru atragerea fondurilor europene de investiții și pentru extinderea schimbului bilateral de experiență în domeniul medical.

Acordul de aderare a fost oficializat de dl. Silviu Vasilică Rusu, președintele Asociației Spitalelor Publice din România, și de dna Marina Golovaci, directorul IMSP AMT Botanica. Această inițiativă va deschide noi oportunități pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului de sănătate publică în beneficiul pacienților și al personalului medical din ambele țări.

Asociația Spitalelor Publice din România rămâne dedicată misiunii sale de a susține excelența în domeniul medical și de a construi punți solide între instituțiile sanitare publice.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați la:
📧 office@asociatiaspitalelor.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Skip to content